About me !

cropped-13892189_1144303072322671_7761845527836942441_n1.jpg

„O mască ne spune mai multe decât o faţă.”

Oscar Wilde

Hei, hai să facem cunoştinţă .
Mă numesc Micle Florentina Georgiana, am 22 de ani,  sunt din Bucureşti, m-am născut şi am copilărit in Bucureşti până la vârsta de 7 ani, după care părinţii au decis să ne mutăm la marginea oraşului intr-un loc pitoresc cu dealuri si câmpii .Am studiat la Liceul Teoretic C.A.ROSETTI din Bucureşti, iar apoi  am urmat studiile de licenţă la Universitatea Artifex din Bucureşti cu specializarea- marketing,acum urmează să mă înscriu la master dar asta se va întâmpla anul viitor .
Pentru persoanele care nu mă cunosc, pot părea o fire foarte supărăcioasă, moroconoasă, tristă, arogantă, nesociabilă, egoistă si uneori chiar enervantă. Sincer de cele mai multe ori nici nu încerc să le conving cum că aş fi altfel, chiar dacă de fapt nu sunt deloc aşa dar nici nu-mi place să mă laud cu calităţile mele. Sunt de părere că asta trebuie să decidă fiecare, dar dacă ajungi să mă cunoşti şi să-mi fii pe plac vei descoperi că sunt o persoană foarte prietenoasă, iubitoare, sinceră, amabilă, emotivă, inţelegătoare si stabilă.
Sunt zodia rac, iar din această cauză  pot trece printr-o mulţime de stări intr-o perioadă relativ scurtă: pot fi incăpăţânată, inţelegătoare, docilă, veselă sau tristă în decurs de o oră şi asta nu o spun eu ci horoscopul trist este că într-adevăr chiar aşa sunt .:))
Nu am foarte mulţi prieteni pot spune că, ba chiar deloc îi pot număra pe degete dar întotdeuna am fost de părere că mai bine să am 5 prieteni „adevăraţi, oneşti şi sinceri”decăt 100 şi falşi .Îmi doresc să am oportunitatea de a cunoaşte mai multe persoane, îmi doresc să pot avea mulţi prieteni, dar să fie sinceri şi devotaţi .Pentru mine membrii familiei mele imi sunt cei mai buni prieteni, familia pentru mine este sfântă.
Iubesc foarte mult animalele şi natura, am un vis destul de frumos zic eu, îmi doresc ca pe viitor să îmi construiesc propria casă, mi-o imaginez pe marginea unui râu, micuţă cu o curte mare şi o mică fermă, mică mare :)) o grădiniţă cu flori şi o livadă.Sunt pro locuiţelor la curte, sunt pro reţetelor tradiţionale româneşti şi nu numai, îmi place foarte mult să mă duc la târguri organizate cu bunătăţi tradiţionale, recomand oricui să viziteze aceste târguri dar să aveţi destui bani la voi, cel puţin eu când mă duc nu ştiu ce să cumpăr mai repede. Astept cu nerăbdare târgul de Crăciun,  iubesc Crăciunul,  iubesc magia Crăciunului, bucatele preparate de mami şi desigur venirea lui Moş Crăciun.:))
În ceea ce priveşte blogul si pasiunea mea pentru a scrie  nu este de astăzi sau de ieri  încă de când eram mititică îmi plăcea să fac compuneri şi să inventez tot felul de poveşti frumoase cu prinţi, prinţese, flori, fluturi s.a.,poate chiar am să postez cândva o compunere pe care am făcut-o pentru  la şcoală. Acum mi se par foarte amuzante, dar pentru vârsta aceea erau destul de reuşite, mai ales că notele erau maricele si nu mă laud chiar dacă aşa pare dar pot dovedi că nu mint .
M-am apucat de scris/de blog astăzi 21.11.2016  vreau să împărtăşesc cu voi trăirile mele, gândurile, ideile, poze, natură, style, animale, tradiţii, cărţi, filme, muzică, fashion, beauty  şi tot  ce vă doriţi, puteţi veni cu idei acesta este un blog cu teme diverse scopul acestuia este de a ne împrieteni şi de a face schimb de experienţe cu voi .
Mulţumesc dragă cititorule, pentru că ai avut răbdarea si plăcerea de a citi toată pledoaria mea, iar tu cel care nu ai avut răbdarea necesară pentru a citi şi dacă ţi s-a părut plictisitor să ştii că nu mă supăr ba chiar îmi pare rău că nu ţi-am putut fi pe plac .
Cu mult drag, pentru cititorul meu!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s