Black Sails

[piirati.jpg

În timp ce mai mult de jumătate din planetă  urmăreşte ”Game of Thrones” :)), eu mă uit la  „Tânăr şi neliniştit”:)). Glumesc  v-aţi prins nu? sau cel puţin am încercat sa fac o glumă:)) .Să nu se inţeleagă greşit nu am absolut nimic împotriva serialului ‘”Game of Thrones”, chiar este următorul de vizionat din lista mea de filme, trebuie să fiu in pas cu moda  şi să văd magnificul film. Bine nu pot spune acelaşi lucru  şi  despre ”Tânăr şi neliniştit”,n-am de gând să-mi pierd jumătate din viaţă vizionând aceste interminabile episoade , însă mă delectez cu serialul meu de suflet „Black Sails„.Nu stiu câţi dintre voi l-aţi văzut dar pe mine m-a faşcinat. Ţin să menţionez faptul că primele 3 sezoane le-am văzut intr-o singură zi, iar cel de-al 4-lea apare la anu. Partea tristă este că va fi ultimul sezon,este groaznic, aşa ceva nu se face. Sincer am momente când mă gândesc, poate că ar fi fost o idee bună sa aibă pe jumătate episoadelor din „Tânăr şi neliniştit”. .Acum, facând o paranteză,tot aduc în discuţie acest serial,pentru că sunt puţin traumatizată din copilărie. Am copilărit din păcate cu acesta, era difuzat pe PRO TV, iar acum la 22 de ani am neplăcerea să văd că INCĂ se mai uită lumea la el. Sinceră să fiu stau şi mă gândesc bine, dar nu ştiu sigur va trebui să o întreb pe mami, cred că m-am şi născut cu acesta. Mda,…ce pot spune am avut o copilărie zbuciumată, dar recunosc, asta şi din vina mea, pentru că puteam arunca telecomanda sau sparge televizorul,poate chiar să tai cablul,acum este prea târziu să mai pot face ceva.  Revenind la Black Sails că el este subiectul articolului de astăzi, din păcate ultimul sezon va apărea în luna ianuarie mai exact pe 29 ianurie 2017. Pe de o parte, aştept cu nerăbdare să văd ultimul sezon mi-e dor de actorii din film,de viaţa lor simplă şi plină de acţiune dar pe de altă parte, sunt tristă pentru că este ultimul sezon, sunt tristă pentru că este finalul, sunt tristă pentru că a murit in sezonul 3 piratul meu preferat Charles Vane. 

„Black Sails”,o poveste reinventată despre piraţi care m-a impresionat enorm. Din punctul meu de vedere este un serial unic. Sunt prezente toate elementele din epoca piraţilor, este inspirat din fapte reale, deci gândiţi-vă că aşa ceva s-a petrecut şi a rămas în istorie.Este un film/serial care vinde multă acţiune, dramă, sex, violenţă, clase sociale diferite, alcool dar  fără reclame la Coca-Cola:)). Consider că  scenariul este bine realizat,are foarte multă acţiune, răsturnări de situaţie, aventură şi intrigi, în lipsa cărora nu ar exista suspansul.Locaţiile şi peisajele sunt minunate precum şi costumaţiile.Personajele sunt faşcinante şi îţi transmit propriile trăiri. Fondul muzical este „înfiorător” de bun.

Dragi mei, dacă sunteţi pasionaţi de istorie, ( „pisi” sexy şi frumoase, curtate de bărbaţi duri şi „musculoşi”,scene fierbinţi de sex)  şi vă place acţiunea vă recomand cu mare drag serialul  „Black Sails”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s